ceva asa de minimalist sa-ti implice o scara atat de mare de emotii.
Si totusi, ma trezesc la costum, la balconul unei cladiri inalte, admirand
posesiv intensitatea culorilor strazii ude de dupa o ploaie de seara.
Mainile ferite de frig, respiratia greoaie, privirea atenta. Lumina
dinauntru e calda, imi adoarme perspectiva.
Ma intorc, raspund cu un zambet la un altul, sprijinindu-ma de balustrada uda.
Mi se intinde un pahar de sampanie, il cuprind si absorb insetat tot ceea ce ma
inconjoara.
Sunt acasa, citesc scarbit eticheta tragand moale dintr-o tigara. Astept.
Ma las prada gandurilor inchizand ochii. Simt totul in preajma mea.
Scot un sunet infundat cand expir, o soapta innegrita,
cu un destinatar intangibil.
Fumul danseaza in fata mea.
Suflul il intrerupe deseori, oferindu-i o directie precisa.
Nu reusesc sa deslusesc umbrele, dar forma lor imi schiteaza un zambet pe buze.
Intr-o gradina inflorita. Pe o canapea. Astept ploaia calda si zambesc
spre cer. Sunete.
E atat de placut incat transforma realitatea din jurul meu, sincronizand-o
cu mine.
Se imprima in mintea mea.
Pentru cateva secunde sunt eu.
0 comments:
Post a Comment