The Scottish play

Stars, hide your fires,
Let not light see my black and deep desires
She should have died hereafter;
There would have been a time for such a word.
To-morrow, and to-morrow, and to-morrow,
Creeps in this petty pace from day to day
To the last syllable of recorded time,
And all our yesterdays have lighted fools
The way to dusty death. Out, out, brief candle!
Life's but a walking shadow, a poor player
That struts and frets his hour upon the stage
And then is heard no more: it is a tale
Told by an idiot, full of sound and fury,
Signifying nothing.

Probabil voi muri incercand sa memorez chestia asta.
Daca asta nu ma omoara, probabil o va face Macbeth cu propriile sale maini,
cand va vedea cum e interpretat.
Si acum... o interpretare individuala:
Niste dudui gen Harry Potter fac o vraja si cobesc sa dea ortu popii un nene rege.
Un nene general aude si se simte... cum ca ar trebui el sa il sparga pe rege ca sa
aibe el gagici, si avere, si masini... sau carute... ce era pe atunci.
Duduia lu nene asta ultimu... general, fiind asa mai cicalitoare, 
il convinge sa il cafteasca pe nea rege.
Dupa aia se cam taie firu, ca duduiele de la inceput, incep sa se sparga in figuri dupa
ce regele a fost smardoit si imbalsamat, si iar incep sa cobeasca si sa il faca pe nea
general sa stea cu lumina aprinsa pe hol noaptea de frica (felinare... ce draq aveau ei),
cum ca i s-a sculat lu unu si l-o pus pe fiu-su sa-l astepte 
pe noul rege (fostu general) la interval sa i-o dea.
Asta, cum aude, se face tot de cacao dar isi revine ca tot alea ii zic ca, decat daca ii intra
padurea in casa sau daca ala care vine sa i-o dea nu e nascut de o duduie
(si nu o duduie precisa.. ci dudui in general) doar asa a pus-o, altfel... n-are nici pe draq.
Asta cum aude, se bate in piept smulgandu-si vreo doua fire.
Da tot si-o ia.
Si moare si nevasta-sa.