Tabloul general

Banuiesc cu o oarecare consistenta ca lucrurile merg pe perioade.
Acum 2 zile viata mea era mai monotona ca ziua unui pescar.
Evenimentele nu sunt legate intre ele si totusi au o oarecare
structura ciudata in intregul context.

Am ajuns ieri la munca cu tipica mea lipsa de chef. Salariile deja aveau
intarziere de o saptamana.
Am fost chemati pt o mica sedinta in care ni se comunica ca vom fi platiti
pe luna februarie cu mare intarziere, aproape de o luna intreaga.
Nu sunt in nici un caz vesti bune pt o persoana al carui cont in banca
ciripeste dupa bani.
Nu mi-am facut griji, banii oricum vin si cheltuielile majore au fost facute.
Recunosc ca tind sa minimalizez problemele in ultima perioada.
De ceea ce iti este frica de aia nu scapi, nu?
In fine, ziua trecuse intr-o clima insuportabila de tensiune, construita
pe lipsa contactelor bune si gaura neagra din buzunare.

Dar seara jucam fotbal cu prietenii, asa ca ce-mi pasa mie de contracte?!
Iesisem de la munca cu ploaia care imi ciupea parul. Nu credeam ca vom mai
juca.
Insa, aparuse toata lumea. O mica incalzire si fotbal.
Eram mai degraba o echipa de polo de apa decat de fotbal insa a fost
atat o descarcare fizica cat si una emotionala de la realitate.
Devenisem un burete uman a la Spongebob la cata apa retineam.
Ajuns acasa mi-am pierdut hainele in cateva secunde si m-am bagat la dush.
Jetul de apa calda a facut minuni. Erau un om nou in cateva minute.

Dupa asta am stat vreo ora incercand sa ma deconectez de tot purtand o
conversatie lunga pe mess.
Conversatia se vroia romantica la inceput dupa care a luat inevitabil
aceeasi forma: Nu esti in tara, n-ai parte.
Bine de stiut, imi place nespus de mult evidenta repetitiva.
Stiu ca ma vedeti voi pe mine ca un copil care bate din picioare pentru
acadeaua lui preferata insa e putin mai complicat decat atat.
Exista planuri precise, obiective prefixate, astfel incat sa nu dau
intr-o balta de dezamagire cand ma intorc.

Trecuta si chestia aia ma trezesc a doua zi distrus, cu doar 20 de minute
inainte de repetitiile de la teatru.
Nu ar strica daca as interpreta un Romeo versiunea acid lactic, in dureri.
Ajung cu mare intarziere din cauza celor 3 minute dedicate noii mele paste
de dinti cu laudabile proprietati inalbitoare si ma adresez "profei",
o papusa blonda carliontata la vreo 25 de ani, incercand sa mentin o mutra
trista care ar misca si muntii.
Nu era pana la urma nici o problema, dialogul dintre Romeo si nenumaratele
lui Juliete era ceva mai incolo deci puteam sa trag un pui de somn in
oarecare colt intunecat al salii, chestia chiar indicata de carliontata.
Si intra in scena Emma, un produs autohton timbrat London, England.
Incepem sa vorbim despre dificultatile pe care le-a intalnit in Italia,
despre radacinile ei nemtesti, despre injuraturile care le-a invatat
in spaniola.
Imi povesteste cum italienii nu renunta niciodata la accent si se mira cum
eu nu am accent.
"Romanian? ... fascinating!!!"
Se pare ca va juca rolul ultimei Juliete, cea care se va sacrifica pt love.
Ies grabit de la curs cu intentia da a o taia spre job.
Pe drum ma impiedic intr-o veche cunostinta cu care trebuie sa socializez
cat de putin. Timpul trece rapid.
La lift schimb 2 cuvinte cu alta colega de curs care ma face sa zambesc.
O intrebasem cum i se pare rolul care il joaca (Benvolio) si imi
marturiseste ca e cel care i se pare cel mai realistic.
Dupa ea Mercutio e fraier si Romeo, fiind indragostit, este prost prin definitie.
"Fara suparare". Rad pt stiu ca are dreptate.

Ajung acasa.
Decid sa nu mai plec la munca.
In schimb imi fac de mancare si ma culc. Big night tonight.
Ma trezesc complet regenerat dar prietenii nu mai au chef sa mearga in club.
Pacat, vroiam sa il vad pe tip, sa ii sparg fata de ar fi fost posibil.
Si imi amintesc de excursiile prin tara de nebuni, chestii tipice studentesti.
Si vreau acasa. La mine acasa.
Si ma gandesc la ea, desi conceptul de ea o ia razna in mintea mea,
nereusind sa ii identific fata.
Am nevoie de muza. Pentru a reusi sa pictez mai bine tabloul.