Da-te draq la o parte, poate vrea domnu'

Saptamana ireala. Zici ca am aterizat intr-o realitate paralel de paralela.
Simtul de singuratate  prea familiar se atenueaza pe zi ce trece, lasand
locul constipatiei sentimentale. Ma trezesc experimentand o multitudine
de senzatii noi neavand nici cea mai perceptibila reactie la acestea.

Cuvinte mari, fapte mici, problema iremediabila. Job, cursuri, razvratire
adolescentina, intoleranta la miscare, declaratii tarzii, totul pe banda rulanta 
si totul impreuna cu niste "cheese and chips" pe deasupra.
Plec la Paris peste 2 luni, nu stiu de ce, nici macar nu a fost visul meu
sa merg vreodata acolo. Prea turistic, prea trendy, prea poetic. Bleah.
Merg ca merge toata lumea, merg pentru ca e visul altcuiva.

Daca as fi cu adevarat abandonat, s-ar intelege cum ca ma plang, insa
asa e parca as intruchipa stereotipul metrosexualului, cu sentimentele
lui zbrobite si cu lipsa de iubire care ii infesteaza existenta lipsita de
semnificatie.
Pe unde mai pui ca, mai nou, cica sarut si foarte bine.