Cum se programeaza ora la vhs

Ieri noapte, in jur de ora 12. Ca de obicei incercam sa imi
stimulez imaginatia in a ma purta periculos de aproape de somn.
Deodata mi-a revenit in cap o amintire extrem de aleatorie.

Pornea totul de la faptul ca exista in trecut un numar foarte
mare de persoane care nu erau in stare sa-si programeze singure
ora afisata pe display-ul vhs-ului de acasa,
care ramanea etern pe 00:00.
Imi amintesc cum vhs-ul meu nu era un vhs oarecare
ci parca era iesit dintr-o alta epoca, neaducand cu nimic altceva.
Display-ul era complet din plastic transparent, pe intregimea caruia
puteai sa citesti toate simbolele posibile imaginabile (acum ca ma
gandesc, semanau tare mult cu alea de pe mana lui Predator).
In partea inferioara nu exista nimic, doar o bucata lunga de plastic
crem, dand senzatia de aparatura de prin anii 70.
Ceea ce eu pe atunci inca nu realizasem, era ca bucata aia de plastic,
era o portita, odata data la o parte, dezvaluia un numar infinit de
butoane, cu nimic scris direct pe ele... ci fiecare cu o eticheta in germana
deasupra lor (vhs-ul era sharp... publicitate gratuita). Dupa cum bine stim,
germanii nu sunt cei mai tare in a prescurta denumirile. Imaginati-va
cum e sa scrii deasupra fiecarui buton inghesuiat denumiri de genul
"absturnakraufenzight".
In fine, jucandu-ma cu el, desi in epoca aia familia il trata ca un
obiect sacru, am descoperit cum se programa ora evitand sa aflu
ce faceau restul chestiilor de pe el care, nu glumesc, erau in numar de 
minim 50 (manere, butoane etc).
Telecomanda era la randul ei extraterestra. Luand in considerare faptul
ca pe vremea aceea, telecomenzile era la fel de rare ca faina
pe timpul lui Ceausescu, era un obiect de arta.
Parintii mei o tineau permanent intr-o pungulitza de plastic, care facea
din orice incercare de a apasa vreun buton oarecare, un esec. Daca
aveai curajul sa o scoti din pungulitza, ceea ce eu faceam doar in lipsa
parintilor, puteai sa vezi un corp metalic crem, de aceeasi culoare cu vhs-ul.
Pe suprafatza telecomenzii, butoanele nu aveau forma cu care sunteti
obisnuiti azi, ci era lungi si subtiri pt a ingadui inginerului german sa mai
inghesuie el un "hopfarkrauzeigt" deasupra fiecaruia. Problema evidenta fiind,
ca daca nu reuseai sa tintesti direct in mijlocul butonului
(aproximativ, ca chestia in sine rezulta imposibila pt un amator), 
ramaneai dezamagit cum totul ramane neschimbat.
Nici materialul din care erau confectionate butoanele
nu e cel folosit in prezent, ci un plastic tare la atingere, maro inchis.

Revenind la vhs. Vhs-ul a continuat pe parcursul anilor sa ma uimeasca.
Cifrele afisate pe display-ul enorm in functiune, nu semanau nici pe putin
cu alea afisate in stand-by (ohhh da... avea si stand-by).
Nu am reusit sa deslusesc pana in ziua de azi ce fac toate butoanele alea,
ci in schimb, am descoperit ca in partea extrem dreapta,
sub o pelicula de plastic inchis la culoare, se afla o alta serie de butoane
super secrete, negre la culoare
(spre diferenta celorlalte care sunt de culoare gri).
Nu am avut pana in ziua de azi curajul sa le ating, de frica de a nu
redirectiona vreo raza apocaliptica inspre pamant.